Angajați ai unei carmangerii din Câmpia Turzii, infectați cu COVID-19

Două angajate ale unei carmangerii din Câmpia Turzii sunt infectate cu COVID-19, relatează Monitorul de Cluj.

”Din câte
știu, ar fi vorba despre doi angajați, la al treilea nu i-a ieșit încă testul.
Se întâmplă exact ceea ce am prevăzut în urmă cu două luni. Oamenii nu mai
respectă măsurile, iar cazurile pozitive apar. Îmi reiterez, așadar, apelul
față de cetățeni să respecte măsurile de distanțare fizică, să poarte măști în
spațiile publice închise și să se spele cât mai des pe mâini”, a declarat
primarul Dorin Lojigan, primarul din Câmpia Turzii.

Conducerea
carmangeriei recunoaște precizează că două angajate sunt bolnave și că tot
personalul va fi testat.

”Niciunul
dintre șoferii noștri nu este pozitiv. Sunt, într-adevăr, două angajate, una
fiind din focarul de la Luna, iar cealaltă fiind infectată din altă sursă. De
asemenea, una dintre angajate este izolată în spital, urmând să primească
rezultatul testului. Am făcut dezinfecție completă a carmangeriei și toți angajații
vor fi testați pentru Covid-19”, a declarat administratorul firmei respective.

Source by [author_name]

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *