Prognoză: Într-un scenariu pesimist, România ar putea avea un milion de cazuri COVID în septembrie

România se află într-o creștere a cazurilor de coronavirus, iar un scenariu pesimist arată că, în luna septembrie, am putea ajunge la peste un milion de români care au fost sau sunt infectați cu COVID-19, potrivit unui raport difuzat de Digi24.

Numărul de cazuri de coronavirus a crescut în România cu 54,3% faţă de săptămâna trecută, iar prognoza realizată de compania Avantera pentru Comitetul Național pentru Situații de Urgență arată că avem o creştere supra-exponenţială a cazurilor de coronavirus în România, conform Digi 24, care citează un raport oficial.

Potrivit documentului, la mijlocul lunii august vom avea probabil între 42.447 şi 58.400 cazuri active, dintre care 2.122 – 4.088 în terapie intensivă.

„Creșterea supra-exponențială va continua până când distanța socială va începe să crească. La actuala distanță socială și actualul prag (estimat) de siguranță, la 1 august am avea între 20.727 și 24.246 cazuri active, peste dublul numărului de cazuri actuale. La terapie intensivă ne așteptăm să avem la 1 august, în aceste condiții, între 1.036 și 1.697 internări”, se arată în documentul care poate fi consultat aici.

Astfel, în cel mai pesimist scenariu, în luna septembrie, România va depăși un milion de cazuri și mai puțin de jumătate de milion, într-un scenariu optimist.

Source by [author_name]

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *