Băsescu: „Au scăpat pandemia de sub control pentru că le-a plăcut să spună că au un vid legislativ, ceea ce este o mare minciună”

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a declarat că pandemia de coronavirus a fost scăpată de sub control de către actualii guvernanţi, care au greşit în privinţa carantinei.

”Pandemia este scăpată de sub control. Degeaba încearcă şi domnul ministru al Sănătăţii şi Raed Arafat să ne dea impresia că sunt stăpâni pe situaţie, nu sunt”, a declarat Traian Băsescu la Digi 24, conform News.ro.

Apoi a continuat: „Au scăpat-o de sub control pentru că le-a plăcut să spună că au un vid legislativ, ceea ce este o mare minciună, nu au avut nicio clipă un vid legislativ, au avut Regulamentul sanitar internaţional care vizează exact răspândirea bolilor cu transmisie directă a pandemiilor, a epidemiilor, Regulament pe care România l-a semnat din 2005”.

Traian Băsescu a precizat că guvernanţii au vrut ”să ascundă prostia pe care au făcut-o cu carantina” pe care au aplicat-o ”total ineficient”.

Cred că a fost o neînţelegere profundă a ceea ce înseamnă carantină. În loc să aplice carantina civilizat, au aplicat-o într-un mod absolut  inexplicabil şi total ineficient

Traian Băsescu:

”Au vrut să ascundă prostia pe care au făcut-o cu carantina. Ei au înţeles carantina că iei omul şi îl închizi 14 zile într-un hotel. Ceea ce e o  greşeală fundamentală. Oamenii care vin din zone suspecte de infecţie se bagă imediat în carantină, dar odată cu intrarea în carantină îi faci analizele şi a doua zi îi spui, «Domnu, eşti negativ, mergi acasă». Ei l-au  ţinut 14 zile şi pe urmă i-au spus, «Mergeţi acasă», fără ca măcar să le facă analize după 14 zile”, a mai spus fostul șef de stat.

Source by [author_name]

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *