Prezenţa oamenilor în America de Nord datează de acum 30.000 de ani. Un arheolog român se numără printre autorii studiului

Potrivit unor cercetări arheologice ale căror rezultate au fost publicate miercuri în revista Nature, prezența oamenilor pe teritoriul Americii de Nord datează de cel puțin 30.000 de ani. Asta înseamnă o vechime dublă față de estimările de până acum. Printre autorii celor două studii se numără şi un arheolog român, relatează Agenția France Presse, citată de Agerpres.

Artefactele
colectate, printre care 1.900 unelte din piatră cioplită, dovedesc că prezenţa oamenilor
în grota Chiquihuite, din nordul Mexicului, datează cu până la 33.000 de ani în
urmă şi s-a întins pe o perioadă de 20.000 de ani.

Cele mai
vechi artefacte descoperite aici au fost datate ca provenind dintr-o perioadă
cuprinsă între 33.000 şi 31.000 de ani înaintea erei noastre.

Acestea pun
în evidenţă existenţa unei industrii litice necunoscute până la această dată,
care utiliza unelte din piatră tăiate în lamele fine.

Originile
primilor ocupanţi ai Americii sunt intens dezbătute în rândul antropologilor şi
arheologilor.

Totodată,
românul care face parte din rândul arheologilor 
care au întocmit cele două studii se numește Ciprian F. Ardelean și a
absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii ”Babeş-Bolyai”. În prezent este
profesor şi cercetător la Universitatea Autonomă din Zacatecas.

Source by [author_name]

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *