Deputat Fidesz: ”România eşuează în îndeplinirea criteriilor statului de drept” în cazul condamnării pentru terorism a doi etnici maghiari

Un deputat din formaţiunea guvernamentală ungară Fidesz susține că România ”eşuează în îndeplinirea criteriilor statului de drept”, prin condamnarea pentru terorism a etnicilor maghiari Beke Istvan şi Szocs Zoltan, relatează Agerpres.

Deputatul Istvan Bajkai susține că cei doi tineri au fost condamnați pe baza unor acuzații ”fabricate” și că dovezile în acest caz sunt ”ridicole”.

Acesta mai precizează
că procesul celor doi a fost mai mult un simulacru decât o eroare judiciară și
că ”a vizat intimidarea comunităţii maghiare din Transilvania”, transmiţând
mesajul că ”aceia care iau poziţie pentru identitatea lor maghiară şi luptă
pentru autonomie vor suferi represalii”.

Deputatul
mai spune că, chiar dacă unul dintre cei doi a fost recent eliberat
condiţionat, decizia încă nu este definitivă şi a făcut apel la autorităţile
române să-l pună în libertate şi pe al doilea.

Beke Istvan
şi Szocs Zoltan, din gruparea ”Mişcarea de Tineret 64 de Comitate” (HVIM) din
Transilvania, au fost condamnaţi în 2018 de Înalta Curte de Casație și Justiție
la câte  cinci ani de închisoare pentru
tentativă de detonare a unui dispozitiv exploziv la parada de Ziua Naţională a
României din 1 decembrie 2015 de la Târgu Secuiesc.

Miercuri,
judecătoria Braşov a decis eliberarea condiţionată a lui Szocs.

Source by [author_name]

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *